Comunicare paraverbală

Capul sprijinit într-un pumn: reflecţii intense şi problematice.

Nuanţele de vorbire afectează sensul expresiei, de semnalizarea emoțiilor, condiția umană, încrederea sau incertitudine prin urmare, împreună cu mijloace verbale și nonverbale de comunicare sunt utilizate în comunicare și fonduri paraverbale care reprezintă un set de sunete care însoțesc cuvântul rostit, aducând valori complementare. De obicei se întâmplă atunci când informațiile de comunicare paraverbală sunt transmise prin tonuri vocale, care, în mai multe limbi dau un înțeles specific. Cuvântul rostit nu este niciodată neutru, modul în care vorbim,este mai important decât conținutul mesajului.
Comunicarea paraverbală se bazează pe mecanismul de asociere a psihicului uman. Efectul în acest caz se realizează prin faptul că vorbitorul creează un câmp comun de interactiune informații, care ajută să înțelegem partenerul de cealaltă parte. Mijloacele de realizare a comunicării eficiente aici sunt următoarele caracteristici ale vocii umane:

Trecerea mîini prin păr: dorinţa de a seduce..

1) Rata de exprimare.

Manieră plină de viață, spirit de a vorbi, ritmul rapid de a vorbi depune mărturie împotriva interlocutorului, impulsivitatea, încrederea în sine. Variatii notabile in viteza de vorbire arată o lipsă de echilibru, lipsa de încredere, persoana fiind ușor excitabilă.

2) Volumul.

Un volum mare de exprimare este inerent, ca o regulă, motivele sincere sau aroganță și automulțumire. În timp ce volumul mic indică reținere, modestie, tact, sau lipsa de vitalitate, slăbiciune a omului. Schimbări notabile în volum dau dovezi de emoție și entuziasm al interlocutorului. Ca practica de comunicare, pot spori un discurs emoționant, în alte cazuri, duc la lipsa de argumente logice.
3) Articularea.
Pronunţarea clară și precisă  a cuvintelor indică disciplina internă a vorbitorului, nevoia lui de claritate.
5) Modul de exprimare.
Vorbind ritmic înseamnă bogăție de sentimente, echilibru, buna dispozitie.
    Rolul comunicarii paraverbale este de a aduce partenerul la anumite emoții, sentimente, experiențe care sunt necesare pentru a atinge anumite scopuri și intenții.
Alte elemente care conferă mai multă precizie sau pot da sensuri noi comunicării verbale sunt elemente prozodice ale limbii: ritmul, accentul și intonația, un simplu ,,da" poate semnifica foarte multe lucruri: ,,o să-l fac pentru că sunt nevoit să-l fac" ; ,, o să-l fac cu plăcere"; ,, o să-l fac în cele din urmă". Comunicarea paraverbala se bazează pe caracteristicile dintre ton și timbrul de limbă și utilizarea sa în cultură.

Frecarea repetată a ochilor: disconfort

Pe această bază, este posibil să se aloce cultura liniștită și tare. În Europa, de exemplu, americanii sunt criticați pentru modul lor de a vorbi prea tare. Acest lucru a fost cauzat de faptul că de foarte multe ori  pentru americani nu contează dacă sunt ascultați sau nu. Mult mai important pentru ei să arate competența lor și deschidere. În schimb, britanici au un punct de vedere diferit: ei cred că nu trebuie să se amestece în treburile altora. Așa că ei au o abilitate foarte bine dezvoltata pentru a direcționa discursul său direct la partenerul potrivit.
Următoarele mijloace de comunicare sunt modurile paraverbale, pe de o parte, de a vorbi superficial, iar pe de altă parte concis, fără a folosi prea multe cuvinte în multe culturi, dictonul este adesea secundar,  acest stil este foarte apreciat de către arabi,  există un joc preferat de cuvinte, arabilor le place să-și exprime aceeași idee în cuvinte diferite.