Reglementarea conflictului Transnistrian.

Războiul izbucnit în Transnistria în vara anului 1992 n-a fost altceva decât o încercare a Kremlinului de a păstra controlul asupra Moldovei şi de a ţine România în şah permanent, ideea geostrategică a autoproclamatei enclave nistrene reprezentând un punct de sprijin rusesc menit să menţină Republica Moldova sub tutela Moscovei, Ucraina sub amenințare şi Balcanii sub supraveghere atentă a Rusiei. Soluţionarea separatismului transnistrean este percepută de Rusia ca o încălcare a intereselor sale. Transnistria reunită cu Moldova ar tinde spre Uniunea Europeană,şi nu spre Rusia. Pentru Statele Unite, nu este suficient de importantă pentru a merita o acţiune fermă, ce ar putea supăra pe Rusia, iar Statele Unite au nevoie disperată de sprijin rusesc în alte zone. Nu este momentul să se discute despre Moldova. Prin urmare federaţia Rusă jonglează cu problema diferendului transnitrean şi soluţionarea acestuia. Rusia este interesată să menţină influenţa în spaţiul ex-sovietic intact şi chiar să reîntoarcă fostele ,, teritorii’’în limitele fostului imperiu.  Trasnistria şi-a declarat independenţa ca urmare colapsului Uniuniii Sovietice, ceaa ce adus la un scurt război civil în 1992. Autorităţile Trasnistrene autoproclamate nu sunt recunoscute la nivel internaţional şi disputa este departe de a fi soluţionată. Conflictul are o dimensiune economică şi comercială semnificativă, deoarece cea mai mare parte a industriei Moldovei este situată în regiunea Trasnisitreană. Nici o rezolvare politică nu se putea lua fără  cooperarea Rusiei, iar naţionalismul a devenit un instrument politic.Moldova de astăzi este o ţară a agriculturii de subzistență , în timp ce Transnistria este mult mai industrializată. Mecanismele inştituţionale, dependenţa de piaţa şi hidrocarburile ruseşti. Moldova a moştenit aşa zisul conflict îngheţat susţinut şi alimentat de la Moscova. Federaţia Rusă le ofera un ajutor material colosal în fiecare an, plus în stânga Nistrului asemenea giganţi industriali ca Uzina Metalurgică moldovenească, Centrala Termoelectrică regională de la Cuciurgan , Tirotex-ul, Fabrica de Ciment de la Râbniţa, Combinatul Floare,Hidrocentrala din Dubasari, Uzina Metalurgica din Ribnita, KVINT-ul etc acestea sunt principalele întreprinderi care asigură acest flux de exporturi şi pe care, de fapt, şi se ţin toate încasările regiunii, atunci când vine vorba de încasări la buget, care confera o valoare economica semnificativa acestui teritoriu micut. Promovarea reformelor în Republica Moldova precum înbunătăţirea climatului de afaceri, ar ajuta şi în efortul de a face Republica Moldova mai atractivă pentru Transnistria. Pe lângă faptul că teritoriul din partea dreaptă a Nistrului nu este atractivă zonei de est a ţării, 50-60% din necesităţile Republicii Moldova în curent electric sunt asigurate de cel mai mare producător de curent electric de Grupul Inter RAO EES, proprietarul Centralei de la Cuciurgan. UE sprijină integritatea teritorială a Republici Moldova şi ajută la rezolvarea conflictului în diverse moduri precum ar fi înbunătăţirea şi administrarea frontierelor, întărirea şi cooperarea transfrontalieră, de a ajuta la prevenirea traficului de fiinţe umane, contrabanda cu mărfuri, proliferarea armelor şi fraude la frontieră dea lungul graniţei dintre Republica Moldova şi Ucraina inclusiv în segemntul Trasnistrean. Se consideră că contrabanda ilegală ajută la susţinerea autorităţilor trasnistrene nerecunoste. Administrarea corectă a frontierei ar trebui să aducă beneficii în economie. Chişinăul a încasat atâtea umilinţe şi eşecuri în ceea ce s-a numit procesul de reglementare a conflictului transnistrean! Cel puţin ca altternativă de negociere? Astăzi a devenit limpede că Federaţia Rusă nu crede lacrimile republicii Moldova. Se pare că nici în cele Bruxelles-ului. NATO este singura instituţie internaţională care stârneşte la Moscova angoase şi poate genera cedări.